Prost, cu mintea stralucita!

In linii mari, despre UK

Marea Britanie este o ţară dezvoltată, membră a Uniunii Europene, cu o economie de piaţă funcţională. Forma de guvernământ este monarhia constituţională, seful statului fiind Regina Elisabeta a II-a. Sistemul administrativ este format din Guvernul central, comitate şi municipalităţi. Parlamentul este organizat în sistem bicameral. Sistemul judecătoresc se compune din tribunale districtuale, curţi de apel. Limba oficială este engleza. Moneda naţională este lira sterlina (pound). Ziua oficială de naştere a Reginei (Trooping the Colour) – echivalentul zilei naţionale a Marii Britanii – se sărbătoreşte în a doua sâmbăta a lunii iunie. Capitala ţării este Londra.

Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Marea Britanie pentru călătorii de scurtă şedere de 90 de zile pe semestru.

Intrarea fără viză pe teritoriul Marii Britanii se face pe bază de paşaport sau carte de identitate valabile.

Legislaţia în vigoare în Regatul Unit nu prevede procedura de înregistrare a cetăţenilor (britanici sau străini) la consiliile sau secţiile locale de poliţie sau la alte instituţii centrale sau locale ale statului.

Membrii de familie care nu sunt cetăţeni ai EEA (şi sunt cetăţeni ai unor state pentru care este necesară obţinerea vizei de intrare în Marea Britanie) trebuie să obţină un permis de familie EEA în cazul în care vin să locuiască împreună cu soţul/soţia care este cetăţean român stabilit în Regatul Unit. Acest permis va fi obţinut înainte de efectuarea deplasării în Marea Britanie. În cazul în care încearcă să intre pe teritoriul Marii Britanii fără un permis de familie EEA, li se poate refuza intrarea.

Accesul pe piaţa forţei de muncă al cetăţenilor români, acesta este restricţionat şi se poate face numai în baza unui permis de muncă sau a unui permis eliberat în cadrul Sectors Based Scheme (Programului pe sectoare de activitate), în baza Highly Skilled Migrant Programme (Programului de migrare a forţei de muncă cu înaltă calificare) sau a Seasonal Agricultural Workers’ Scheme (Programului de angajare a muncitorilor agricoli sezonieri).


Ameninţări teroriste

La data de 10 august 2006, autorităţile britanice au anunţat dejucarea unui posibil atac terorist de proporţii, care ar fi vizat un număr de avioane ce urmau să decoleze de pe aeroportul britanic Heathrow, cu destinaţia Statele Unite. Ca urmare a acestui eveniment, autorităţile britanice au ridicat nivelul de alertă antiteroristă la „Critic”, cel mai ridicat nivel de alertă. Informaţii suplimentare pot fi obţinute prin consultarea informaţiilor furnizate de autorităţile britanice (http://security.homeoffice.gov.uk)

Marea Britanie a fost recent ţinta unui dramatic atac terorist. La 7 iulie 2005, un atac terorist sinucigaş cu bombe detonate pe liniile de metrou din Londra a provocat 52 de morţi şi peste 700 de răniţi. Printre persoanele decedate s-a numărat şi o persoană cu dublă cetăţenie, română şi britanică.

Cetăţenilor români care călătoresc în Marea Britanie li se recomandă să urmărească în permanenţă anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile britanice şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).


Siguranţă şi criminalitate

Marea Britanie este o ţară cu un nivel scăzut al criminalităţii. Infracţiuni minore de tipul furtului din buzunare, înşelăciunilor sau furtului din maşini pot apărea în zone aglomerate (gări, staţii, parcări, centre comerciale, benzinării sau zone de servicii pe autostrăzi).

Este recomandabil ca documentele şi valorile personale, biletele de călătorie şi banii sau cărţile de credit să fie păstrate în locuri sigure. Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă. În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei. In cazul deplasărilor în oraşe mari, în special în zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale să fie lăsate la hotel şi să se păstreze numai o copie a actelor de identitate (paşaport, permis de şedere).

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, cât şi a oficiului consular român. 

În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor britanice, trebuie apelate următoarele numere de urgenţă:

  • 112 – servicii de urgenţă

Se recomandă, de asemenea, sesizarea Ambasadei României, care poate acorda asistenţa consulară în condiţiile prevăzute de lege.


Sistemul medical

Asigurarea medicală este obligatorie în Marea Britanie. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în Marea Britanie să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării. Încheierea poliţelor de asigurare trebuie făcută în România, neexistând posibilitatea încheierii lor în Marea Britanie.

În cazul în care sunt necesare servicii medicale, trebuie luată în primul rând legătura cu agentul sau partenerul britanic al societăţii de asigurări care a încheiat poliţa. Acesta va indica unitatea sau unităţile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza poliţei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu clauzele prevăzute în poliţa de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de poliţa de asigurare, vor fi achitate în mod individual de beneficiar.


Condiţii privind traficul auto

Circulaţia se desfăşoară pe partea stângă a drumului. Starea generală a drumurilor şi infrastructurii este foarte bună. Folosirea centurilor de siguranţă este obligatorie pentru ocupanţii locurilor din faţă. Asigurarea auto este obligatorie.

Parcarea se poate face numai în locurile permise. În general, plata parcării se face prin introducerea de monede în aparatele de parcare, care eliberează un tichet (conform timpului dorit de parcare). Tichetul trebuie afişat la vedere, în geamul sau pe bordul autoturismului. Neplata parcării atrage imobilizarea autovehiculului.


Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil în Marea Britanie timp de 90 de zile de la data intrării. 


Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia. Dacă în urma accidentului sunt răniţi, chemaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.
În cazul producerii de accidente de circulaţie care cauzează decesul unui cetăţean român, autorităţile locale procedează la întocmirea formalităţilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces şi informează Ambasada României. Pentru repatrierea corpului neînsufleţit, familia persoanei decedate trebuie să se apeleze la o firmă specializată din Marea Britanie sau din România. Firma în cauză se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada dispune de evidenţe şi coordonate de contact ale unor societăţi de pompe funebre care pot interveni în astfel de cazuri.


Reglementări vamale

Regulamentul vamal britanic conţine reglementări similare cu ale celorlalte ţări membre ale Uniunii Europene. Este permisă introducerea, fără plata taxelor vamale, a bunurilor de folosinţă personală, constatate de către funcţionarul vamal că nu sunt destinate unor scopuri comerciale.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 de ţigări sau 100 de ţigări de foi sau 50 trabucuri sau 250 grame tutun; 1 litru spirt; 2 litri de vin, 50 grame de parfum.


Regimul medicamentelor

Sunt interzise atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Turiştii pot avea asupra lor medicamentele uzuale, pentru stricta necesitate personală.


Regimul animalelor de companie

Autorităţile Marii Britanii impun o perioadă obligatorie de carantină de 6 luni.

Începând cu data de 1 octombrie 2004, animalele care sunt introduse pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene trebuie să satisfacă noi condiţii sanitare:

  • identificarea (tatuaj sau microcip implantat sub piele)
  • carnetul de sănătate veterinar
  • vaccinul antirabic în curs de valabilitate
  • titrajul seric de anticorpi antirabici (examen de laborator efectuat pe o mostră de sânge care permite să se testeze eficacitatea vaccinului antirabic); acesta trebuie făcut la minimum trei luni după vaccin şi cu trei luni înaintea exportului animalului

Vă recomandăm să consultaţi un medic veterinar înainte de a efectua o deplasare cu animale de companie într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene. [mae.ro]

Adrese utile ianuarie 24, 2008

Posted by Busola EUropa ROmania in MAREA BRITANIE.
add a comment

AMBASADA

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord
Adresa: Arundel House, 4 Palace Green, Kensington, London W8 4QD
Telefon: 0044 207 937 9666
Fax::  0044 207 937 8069
Site web: http://londra.mae.ro (http://london.mae.ro)
E-mail:  roemb@roemb.co.uk

Însărcinat cu afaceri a.i.:  Mihai DELCEA

Secţia consulară
Adresa: M.E.I.C. House, 344 Kensington High Street, London W14 8NS
Telefon: 00 44 207 602 9777; 00 44 207 602 9662
Fax: 00 44 020 76024229
Email : consulara@roemb.co.uk

PAGINI WEB:

http://www.romani.co.uk

Transport in/din Romania ianuarie 24, 2008

Posted by Busola EUropa ROmania in MAREA BRITANIE.
add a comment

Transfer de bani in/din Romania ianuarie 24, 2008

Posted by Busola EUropa ROmania in MAREA BRITANIE.
add a comment

Atentie! Frigeee!! ianuarie 24, 2008

Posted by Busola EUropa ROmania in MAREA BRITANIE.
add a comment

In spatiul destinat comentariilor, oferim posibilitatea sa publicati intamplarile neplacute prin care ati trecut in aventura…integrarii.

Firme fantoma, baieti “destepti”, oferte mincinoase, etc, etc.

Ajunge ca v-ati ars Dvs.!

Alte informatii ianuarie 24, 2008

Posted by Busola EUropa ROmania in MAREA BRITANIE.
add a comment

Nume: United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)

Capitala: Londra

Alte oraşe mari: Birmingham, Manchester, Liverpool, Leeds, Glasgow, Edinburgh

Suprafaţa: 244.110 km²

Populaţie: 59.511.000 loc 
Religii:

  • religie creştină – anglicani, prezbiterieni, metodişti, catolici (41 milioane, 72% din populaţie)
  • alte religii (5% din populaţie):
  • musulmani (3% din totalul populaţiei, 52% din populaţia necreştină)
  • hinduşi (1% din populaţie, 18% din populaţia necreştină)
  • sikh (0.6% din populaţie, 11% din populaţia necreştină)
  • evrei (0.5% din populaţie, 9% din populaţia necreştină)
  • budişti (0.3% din populaţie)
  • fără apartenenţă religioasă: 15 % din populaţie

Limba oficială: engleza

Monedă: lira sterlină

Forma de guvernământ:

Monarhie constituţională ereditară. Nu există o Constituţie scrisă, iar principiile de guvernare se bazează pe tradiţie, convenţii şi precedente.

Parlamentul este una dintre cele mai vechi adunări reprezentative din lume (mijlocul sec. al. XIII-lea). Sistemul bicameral (Camera comunelor şi Camera Lorzilor) a fost iniţiat in sec. al XIV-lea. În formula sa actuală, Camera Comunelor are membri aleşi din Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor. Procesul legislativ implică atât Parlamentul cât şi monarhul.

Speaker al Camerei Comunelor: M.J.Martin

Lider al Camerei Comunelor: Harriet Harman

Speaker al Camerei Lorzilor: Baroneasa Hayman

Lider al Camerei Lorzilor: Baroneasa Ashton of Upholland

Guvernul: 23 membri, condus de Gordon Brown (Partidul Laburist)

Şeful Statului: Regina  Elizabeth II

Prim Ministru: Gordon Brown (din 27 iunie 2007)

Ministru de externe: David Miliband (din 27 iunie 2007)

Simboluri naţionale:

  • Imnul de stat: “God save the Queen” (Dumnezeu să o binecuvânteze pe Regină) provine dintr-un cântec patriotic de la 1745, adoptat ca imn naţional de la începutul sec. al XIX-lea 
  • Steag: Union flag (Union Jack) introdus de regele James I al Angliei (James VI al Scoţiei) în 1606, după ce a devenit conducătorul celor două ţări, în urma morţii reginei Elizabeth I. Steagul reprezintă o combinaţie a crucii Sf. Gheorghe (simbolul Angliei), crucii Sf. Andrei (simbolul Scoţiei) şi crucii Sf. Patrick (simbolul Irlandei), adăugată în secolul al XIX-lea.
  • Stema: leul englez şi unicornul Scoţiei, coroană şi scut; motto: Dieu et mon Droit (deviza monarhiei), şi Honi soit qui mal y pense (deviza Ordinului Jartierei)
  • Ziua Naţională: echivalentul este ziua oficială de naştere a Reginei, sărbătorită, prin tradiţie, în cea de a doua sâmbătă a lunii iunie, printr-o paradă militară (Trooping the Colour). Ziua de naştere propriu-zisă a Reginei Elisabeta a II-a este la 21 aprilie. 
  • Alte simboluri naţionale: crucea Sf. Gheorghe (Anglia, roşu pe alb), trandafirul (Anglia), crucea Sf. Andrei (Scoţia, albastru pe alb), ciulinul (Scoţia), narcisa galbenă (Ţara Galilor), trifoiul (Irlanda).

Partide politice:

Partidul Laburist (fondat 1900) social-democrat, partid de guvernământ, condus de Ed Miliband, 355 membri în Camera Comunelor

Partidul conservator (fondat 1870) condus de David Cameron, 197 membri în Camera Comunelor

Partidul Liberal Democrat (fondat 1988 prin unirea Partidului Liberal – creat în1859 – cu Partidul Social Democrat), condus de Sir Menzies Campbell, 63 membri în Camera Comunelor

Sursa: http://busolaeuro.wordpress.com

Leave a Reply


− 7 = 2

Camere Live Romania

Videos

Polls

"Congestion Charge" in Bucuresti

View Results

Loading ... Loading ...